Definiția cu ID-ul 698242:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PIERO DELLA FRANCESCA (PIERO DEI FRANCESCHI) (c. 1416-1492), pictor și teoretician de artă italian. Elev al lui Masaccio și D. Veneziano. Opera sa a influențat profund întreaga Renaștere italiană. Prin puritate, echilibru și monumentalitate, dar și printr-o combinație perfectă între formă, spațiu și culoare, arta sa constituie o sinteză a Quattrocento-ului (frescele „Legenda Crucii” din biserica San Francesco din Arezzo, tablourile „Nașterea lui Iisus”, „Botezul lui Iisus”, „Biciuirea lui Hristos”, „Madonna de Sinigallia”, dipticul cu portretele patronilor și Federico da Montefeltro cu soția ș.a.). Autor al unui tratat de perspectivă („Despre perspectiva picturii”).